Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la cumpărarea vechimii în muncă. Este vorba de legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.
Legea urmărește să reglementeze aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare.
Ce prevede legea privind vechimea în muncă
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale. Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în proiect.
Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
„În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, se mai arată în lege.