Iohannis tocmai a semnat decretele! Legi importante pentru România. Vor intra în Monitorul Oficial
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 12 aprilie 2021, următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării şi desfășurării unor proiecte culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 405/01.10.2019);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea prețurilor de piață ale carcaselor şi ale animalelor vii (PL-x 32/01.02.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2020 privind modificarea și completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală și pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa I (PL-x 96/10.02.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare și ședere pe teritoriul României (PL-x 40/01.02.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate şi certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, a Ordonanței Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea și certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condițiile de introducere pe piață şi de comercializare a acestora, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 601/06.10.2020);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul (PL-x 214/08.04.2019);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare (PL-x 368/12.06.2020);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 389/30.10.2017), informează Administrația Prezidențială.
Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis