Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede majorarea acestor salarii cu 10%.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie. Iniţial, OUG 35/2015 prevedea doar majorarea salariilor din sănătate cu 25%, însă un amendament PSD adus în comisiile de specialitate din Parlamant a prevăzut că vor creşte şi salariile tuturor bugetarilor cu 10%, scrie Mediafax.
Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.
Liberalii s-au opus iniţial amendamentului PSD, cerând mai întâi date suplimentare de la Ministerul de Finanţe, cu privire la impactul bugetar. Deputaţii au respins însă retrimiterea proiectului la comisii. Ulterior, şi deputaţii PNL au votat în favoarea proiectului, acesta trecând cu o largă majoritate de Parlament.