Klaus Iohannis a promulgat o lege importantă. De acum, milioane de români vor avea mai multe drepturi. În plus, nu vor mai trebui să scoată bani din buzunar, așa cum se întâmpla până acum.

Mai exact, șeful statului a promulgat o lege care vine în ajutorul persoanelor cu alergii. Cei care au alergii severe vor fi mai protejați prin acest act normativ. Legea prevede combaterea discriminării pacienților care se confruntă cu alergii. Printre cei care sunt vizați de această lege se numără pacienții cu astm bronșic, anafilaxie și alergie alimentară. Însă nu se aplică și celor diagnosticați cu intoleranță alimentară.

Iohannis a semnat legea

Noua lege prevede decontarea analizelor necesare diagnosticării, iar un registru național urmează să țină evidența celor care au alergii.

„În țările dezvoltate există registre pentru toate bolile. Doar așa știm câți pacienți există cu anumite boli”, spune Poliana Leru, medic alergolog. Potrivit acesteia, în prezent există un deficit de centre specializate, de posibilități de evaluare și tratament pentru pacienții cu forme severe și dificile în spital.

Dr. Poliana Leru a oferit pentru digi 24 și un exemplu de o astfel de situație de discriminare. „Când o secție de alergologie dintr-un spital este desființată fără a se ține cont de opinia specialiștilor, de nevoile pacienților, argumentul fiind mărirea sau dublarea altei secții pentru ală patologie”, a spus ea.

Meniu special pentru cei care au alergii

Legea prevede și sprijinirea tuturor elevilor cu alergii: cantinele școlare sau cele studențești vor fi obligate să aibă un meniu special. Costul mediu al investigațiilor pe care o persoană alergică este nevoită să îl suporte este de 4.000 de lei pe an. Odată ce manifestă simptome de alergie, pacientul ajunge să consulte pentru investigațiile inițiale, în medie, trei specialiști de discipline diferite.

Persoanelor cărora li se adresează această lege li se garantează accesul în condiţii de nediscriminare în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau particular, inclusiv cele care funcţionează cu program prelungit şi care asigură sau nu servicii de masă, în unităţile spitaliceşti, de stat sau privat şi în unităţile de cazare, de stat sau private, care organizează tabere pentru copii, cu condiţia informării, în prealabil, cu privire la participarea copiilor diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice şi a celor care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice.