Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 8 martie 2022, o serie de decrete importante. Unul dintre ele se referă la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri financiare în domeniul unor programe gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației.
Șeful statului a semnat și un decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea plății cotizației anuale de participare a Autorității Electorale Permanente ca membru cu drepturi depline la Rețeaua de Competențe Electorale Francofone (RECEF).
„Se aprobă plata cotizaţiei anuale ce revine Autorităţii Electorale Permanente, pentru participarea în calitate de membru cu drepturi depline la Reţeaua de Competenţe Electorale Francofone (RECEF), în limita echivalentului în lei al sumei de 1.350 euro/an. Echivalentul în lei al sumelor prevăzute (…) se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro, în vigoare la data efectuării plăţii’, prevede legea.
Potrivit actului normativ, sumele se asigură din bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat Autorităţii Electorale Permanente.
Iohannis i-a scos pe toți acești judecători la pensie
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a semnat, marţi, mai multe decrete de eliberare din funcţie. El și-a pus semnătura pe un decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel București a doamnei Adina Cosma – pensionare dar și pe un altul privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul București a doamnei Ecaterina-Mariana Mirea, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – pensionare.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat chiar pe 8 martie o serie de decrete privind eliberarea din funcţie a unor judecători, în cazul tuturor fiind vorba despre pensionare.
Iohannis a fost de acord și cu pensionarea unui alt judecător. E vorba de cel de la Curtea de Apel Cluj. respectiv a doamnei Ioana-Claudia Ilieş. A mai fost semnat și decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Iași a doamnei Iulia Diaconaru – pensionare dar și decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Bacău a doamnei Paula-Cristina Fesan – pensionare. Un alt tip de decret face referire la eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Hunedoara a domnului Ion Rogoveanu – pensionare.
În rumă cu câteva zile, Iohannis a mai semnat o serie de decrete importante pentru promulgarea a patru legi. Una dintre ele vizează protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit actului normativ, pentru persoanele cu handicap pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, reevaluarea periodică se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia sau a reprezentantului ei legal.