Preşedintele Klaus Iohannis a avut o nouă zi aglomerată! Pe biroul său de la Palatul Cotroceni au ajuns joi, 1 iulie, mai multe decrete privind promulgarea unor legi importante, dar şi privind eliberarea din funcţie a 12 magistraţi, toţi în urma pensionării.
Fostă şefă a DIICOT Giorgiana Hosu, pensionar la 49 de ani!
Potrivit comunicatului Adminstraţiei Prezidenţiale, pe lista celor 12 magistraţi se află şi Elena-Giorgiana Hosu, eliberată din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu se va pensiona, astfel, la vârsta de 49 de ani. Ea a fost numită în fruntea DIICOT, în februarie 2020, tot de către preşedintele Klaus Iohannis, în ciuda unui aviz negativ primit din partea CSM.
În septembrie 2020, după ce soţul său a fost condamnat pentru corupţie, Giorgiana Hosu a demisionat din funcţie.
Fostul polițist Dan Hosu a fost condamnat, în septembrie 2020, la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.
În urmă cu două săptămâni, pe 15 iunie, Secţia pentru Procurori a CSM a admis cererea de pensionare înaintată de Elena-Giorgiana Hosu. Ea este cunoscută şi pentru că a instrumentat dosarul Caracal.
Toate decretele semnate joi, 1 iulie, de către Klaus Iohannis
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (PL-x 241/23.04.2018);
Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 861 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 359/10.06.2020);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 153/14.04.2021).
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj a domnului Ioan Marius Lupea – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Mărioara Ignat, președintele Tribunalului Suceava – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Alba a doamnei Ileana Gabriela Simion – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Elena-Giorgiana Hosu – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a domnului Gheorghe Popovici – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – structura centrală a doamnei Anca-Mihaela Ţilimpea – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, delegată în funcția de procuror șef Secție urmărire penală la această unitate de parchet, a doamnei Mihaela Cozmaciuc – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Violeta Julieta Păun, procuror șef Secție judiciară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a doamnei Maria-Cristina Muntean – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Victoria Bîrsan, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a doamnei Carmen Nichita – pensionare, la data de 1 iulie 2021;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a doamnei Daniela Rădoi – pensionare, la data de 1 iulie 2021.
Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei