Pe 19 februarie, Radu Ioanid a primit aviz favorabil din partea Comisiilor parlamentare reunite de politică externă pentru acreditarea sa în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Israel.
Din 2017, fără ambasador
Din 2017, România nu a mai avut ambasador la Tel Aviv, ultimul ambasador al României în Israel fiind Andreea Păstîrnac. De la începutul acelui an, Guvernele PSD au încercat să promoveze un nou ambasador al României în Israel, dar ultimul cuvânt în acest domeniu îl are mereu Președintele, conform Constituției.
Promovarea companiilor şi produselor româneşti pe piaţa israeliană
„Este nevoie, totodată, de atragerea de noi investiţii israeliene în ţara noastră, în special în domeniul energiei, energii neconvenţionale, IT, comunicaţii Hi-Tech, infrastructură, industrie alimentară etc. Trebuie activată Comisia mixtă de cooperare economică şi tehnică şi, de asemenea, parteneriatul România-Israel în domeniul noilor tehnologii şi inovaţii trebuie implementat.
Există un potenţial extraordinar în dezvoltarea relaţiilor economice, tehnico-ştiinţifice între România şi Israel, există un dinamism în ambele societăţi şi există nişte punţi de legătură vechi şi extraordinar de puternice, care trebuie potenţate”, a transmis noul ambasador al României în Israel.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă – cu o stea Costică Postolache din Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Costică Postolache este şeful Comandamentului Apărării Cibernetice.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă – cu o stea Bogdan Călimănescu din MApN.
Bogdan Călimănescu este locţiitor al şefului Direcţiei generale management resurse umane din MApN.