Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea conform căreia se acordă o majorare salarială de până la 25% personalului care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat.
Legea are ca obiect de reglementare completarea anexei nr.VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării unei majorări salariale de până la 25% personalului “care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat” din familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională.
“Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/soldă de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului prevăzut (…) se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul/avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces”, se arată în actul normativ, notează Agerpres.
O altă lege importantă promulgată vineri de şeful statului
Vineri, 24 iulie, preşedintele Iohannis a promulgat mai multe legi, printre care se numără şi una privind organizarea şi finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor.
Actul normativ vizează trei domenii: finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, organizarea şi coordonarea activităţilor de promovare a sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor la nivel central şi regional/local, formarea resurselor umane implicate în activităţile de promovare a sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.
„Activităţile de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor în rândul populaţiei din România sunt responsabilitatea statului român şi de ele beneficiază cetăţenii români, indiferent de statutul lor de asigurat.
Aceste activităţi reprezintă un ansamblu de acţiuni intersectoriale şi coordonate, asigurate de către Guvern şi instituţiile abilitate, împreună cu cetăţenii, familia, societatea în ansamblul ei, pentru creşterea speranţei de viaţă, reducerea deceselor evitabile, precum şi îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea calităţii vieţii”, conform legii.