Preşedintele Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii care prevede că ceea ce putea fi considerat până acum doar un produs comercial oarecare, va avea de acum înainte statutul de resursă strategică de siguranţă şi securitate naţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede că apa nu este un produs comercial oarecare, ci o resursă strategică de siguranţă şi securitate naţională. Această lege modifică Legea apelor nr. 107/1996.
Potrivit actului normativ promulgat de preşedinte, „apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare, fiind o resursă strategică de siguranţă şi securitate naţională”.
„Apele subterane şi de suprafaţă ale României sunt bogăţii de interes public. (…) Popularea cu elemente de ihtiofauna a unui corp de apă sau unui sector de corp de apă se face doar cu specii indigene şi cu acceptul autorităţii competente în domeniul apelor şi al administratorului, în cazul ariilor naturale protejate. (…) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor”, prevede legea.
În anumite zone, va fi interzisă realizarea de lucrări şi activităţi care pot afecta starea ecologică a apelor
Actul normativ stipulează că utilizarea în scop de irigaţii a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafaţă şi numai din primul strat acvifer cu potenţial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, notează Agerpres.
„Orice activitate pe luciul de apă, în albii minore, arii protejate ori în zone de protecţie, inclusiv navigaţia, plutăritul, flotajul, exploatarea agregatelor minerale sau recoltarea stufului, precum şi exploatarea fondului piscicol şi pescuitul sportiv se vor realiza astfel încât să nu producă efecte negative asupra apei, malurilor şi albiilor cursurilor de apă, malurilor şi cuvetelor lacurilor, monumentelor naturii, zonelor protejate, construcţiilor, lucrărilor sau instalaţiilor existente în albii şi să influenţeze cât mai puţin folosirea apelor de către alţi utilizatori.
În vederea protecţiei şi conservării stării apelor, pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activităţi umane se interzice realizarea de lucrări şi activităţi care pot afecta starea ecologică a apelor, cu excepţia obiectivelor declarate de interes naţional şi cele care vizează siguranţa şi securitatea naţională, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi realizarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la obiectivele/construcţiile existente”, mai prevede legea.
Conform acesteia, transportul pe apele interioare, pe Dunărea fluvială şi maritimă şi pe marea teritorială al substanţelor periculoase se poate face numai în condiţiile unui aviz comun emis, pentru fiecare caz în parte, de autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor.