Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic din 2006 şi pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, informează Administraţia Prezidenţială.
S-a stabilit perioada de vânătoare pentru cormoranul mare între 1 septembrie şi 28 februarie.
De asemenea, sunt stabilite sume de despăgubire, pentru fapte ilicite, în perioada când vânătoarea este permisă – 80 de euro şi perioade în care vânătoarea este interzisă – 270 de euro.
Potrivit expunerii de motive a actului normativ, includerea cormoranului mare în lista de specii a căror vânătoare este permisă ar duce la „crearea unui echilibru stabil între populaţiile de cormorani mari şi sectorul pescăresc”.
Anterior acestor prevederi, vânătoarea cormoranului mare era interzisă, iar amenda era de 200 de euro.
Sursă foto: INQUAM