Iohannis a semnat decretul! Numire importantă în Guvern. Va prelua funcția de la 1 august
Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul care o eliberează pe Cătălina Galer din funcția de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, în urma demisiei pe care aceasta și-a depus-o.
Mai mult decât atât, fostul membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială a fost numit în funcția de consilier de stat. Așadar, Cătălina Galer urmează să își ia noua funcție în primire de duminică, 1 august.
Ce alte decrete a semnat președintele
Potrivit sursei anterior citate, președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 30 iulie 2021, următoarele decrete:
- Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Soare Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale – la data de 31 iulie 2021.
- Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Botea Marian-Costel din Ministerul Apărării Naționale – la data de 1 august 2021;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Iași a doamnei Clara-Roxana Barbir – pensionare, la data de 1 august 2021;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Buzău a doamnei Daniela Nicoleta Ridichie – pensionare, la data de 1 august 2021;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Vălenii de Munte a doamnei Antonela Alis Jica – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială a doamnei Cătălina Galer – ca urmare a demisiei;
- Decret pentru numirea doamnei Cătălina Galer în funcția de consilier de stat, începând cu data de 1 august 2021.