Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, două decrete. Unul dintre acestea se referă la rechemarea din calitatea de ambasador extraordinar a lui Cristian Tudor.
Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare a lui Cristian Tudor din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statul Qatar.
Pe 6 septembrie, diplomatul Cristian Tudor a fost desemnat şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Kuweit.
În perioada 2008 – 2012 a fost prim-colaborator al ambasadorului României în Siria, iar în perioada 2014 – 2015 a ocupat funcţia de director al Direcţiei Orientul Mijlociu şi Africa din cadrul Centralei Ministerului Afacerilor Externe.
De asemenea, Președintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2018 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război și pentru modificarea alin. 2 al art. 11 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturile invalizilor și văduvelor de război (PL-x 48/18.02.2019).