Social-democraţii au reacționat după ultimele declarații făcute de președintele Klaus Iohannis. Aceștia susțin că șeful statului a şocat milioane de familii cu mesajul adresat elevilor în care le doreşte mult succes la învăţătură fără laptopuri, fără internet şi fără manuale.
”Klaus Iohannis a şocat milioane de familii cu mesajul adresat elevilor în care le doreşte mult succes la învăţătură fără laptopuri, fără internet şi fără manuale. Guvernul Său umileşte şi mamele singure: familiile monoparentale sunt omise din ordonanţa ce acordă 75% din salariu părintelui care stă cu copilul.
Un preşedinte decuplat total de la realităţile ţării le transmite elevilor că este sigur că pot învăţa bine în şcolile închise. Pentru părinţii lor, va deschide, însă, negreşit şcolile ca să le transforme în secţii de votare. Pe 6 decembrie, românii trebuie să voteze împotriva guvernării Iohannis-Orban devenită simbolul cinismului absolut”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
Care a fost mesajul președintelui
Reacția social democraților survine după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Elevului şi Studentului. El susţine că tinerii au capacitatea de a se adapta rapid oricărui nou mediu şi speră că aceştia vor depăşi cu bine perioada dificilă în care se află România.
„Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Elevului și Studentului într-un context dificil pentru cei care învață.
Din nefericire, situația epidemiologică actuală ne obligă să derulăm activitatea educațională on-line, iar lipsa contactului direct cu profesorii și colegii poate fi adesea demotivantă.
Știu însă, dragi elevi și studenți, că aveți capacitatea de a vă adapta rapid oricărui nou mediu și sunt convins că veți depăși cu bine și această perioadă dificilă, în care eforturile tuturor sunt canalizate spre protejarea sănătății întregii comunități.
Contez în continuare pe voi și am încredere că ceea ce veți învăța acum vă va folosi în viitor pentru a putea construi o lume mai bună.
Vă asigur că în perioada următoare, prin proiecte clare și bine gândite, vom identifica cele mai bune soluții pentru recuperarea oricăror decalaje acumulate. Vă doresc mult succes! La mulți ani!”, a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina de socializare.
FOTO: Inquam