Toate resursele financiare pe care România le are la dispoziţie trebuie utilizate inteligent şi în beneficiul românilor, a avertizat joi Președintele Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare în dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, în contextul actual, trebuie pregătite cele mai potrivite măsuri şi politici pentru redresarea economiei şi dezvoltarea României.
Iar modelul guvernărilor care au neglijat investiţiile nu trebuie să se mai repete, susține el.
În plus, șeful statului a subliniat că discuţiile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să depăşească „paradigma populismului electoral şi promovarea de interese particulare”.
”Cele mai potrivite politici şi măsuri”
„Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricţii şi constrângeri, ale căror efecte negative le-am resimţit din plin cu toţii, în plan sanitar, social şi economic.
Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare, însă, în egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici şi măsuri pentru redresarea economiei şi dezvoltarea ţării noastre.
Modelul guvernărilor anterioare, bazat doar pe stimularea consumului şi pe măsuri de azi pe mâine, a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza dezvoltării unei ţări.
Lipsa investiţiilor în infrastructura de sănătate, educaţie sau în proiectele majore de infrastructură de transport, energie şi agricultură constituie rezultatul unor măsuri şi politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete.
Acest Plan este despre România şi despre români şi vă invit să îl tratăm ca atare, cu responsabilitate şi bună-credinţă”, a spus Iohannis, la evenimentul de lansare în dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Document lansat în dezbatere publică
El a arătat că, „în spiritul dialogului deschis şi constructiv”, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este lansat în dezbatere publică.
„Rolul transparenţei şi al consultărilor este acela de a construi împreună România de mâine. De aceea este important ca discuţiile pe marginea planului, care vor avea loc în perioada următoare, să fie aplicate, fundamentate şi să depăşească paradigma populismului electoral, dar şi promovarea de interese particulare”, a subliniat Iohannis.
Preşedintele a atras atenţia că toate resursele financiare pe care România le are la dispoziţie trebuie utilizate inteligent.
„În anii următori, ţara noastră va implementa un nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate. Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunităţi şi să identificăm cele mai bune soluţii la problemele cu care ne confruntăm.
”O oportunitate istorică”
Toate resursele financiare pe care România le are la dispoziţie trebuie utilizate inteligent şi în beneficiul românilor. În 2020, am pus deja bazele schimbării şi vom continua această abordare într-un ritm susţinut în anii următori”, a spus el.
Klaus Iohannis a menţionat că, în urma negocierilor de la reuniunea Consiliului European din iulie, a obţinut pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani, reiterând că aceste fonduri europene reprezintă o oportunitate istorică.
„Am lucrat împreună cu Guvernul liberal în toată această perioadă, astfel încât să ne asigurăm că România va fi pregătită să acceseze din timp Facilitatea pentru Redresare şi Rezilienţă, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene.
Ţara noastră va putea utiliza peste 30 de miliarde de euro din această facilitate. Vor fi disponibile fonduri pentru recuperarea economică şi pentru accelerarea potenţialului de creştere în perioada post-pandemie, în baza documentului pe care îl lansăm astăzi în dezbatere publică, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care propunem reforme şi investiţii cu efecte benefice directe asupra vieţii românilor”, a declarat Iohannis.
”Asumarea de reforme ambiţioase”
El a subliniat că este momentul cel mai bun pentru asumarea de reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislaţiei din domeniul fondurilor europene.
„Mă refer, în primul rând, la investiţiile atât de necesare în infrastructura de sănătate, cu precădere construcţia de spitale noi şi extinderea celor existente.
Totodată, propunem investiţii suplimentare în infrastructura şcolară şi fonduri pentru comunităţile locale, inclusiv investiţii în digitalizare administrativă, mobilitate inteligentă şi regenerare urbană.
România trebuie să se conecteze la realităţile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi transformarea digitală, pentru a stimula creşterea economică şi pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite.
Este timpul să răspundem adecvat în raport cu interesele naţionale şi strategice în privinţa transformării digitale şi a tranziţiei verzi, să beneficiem de digitalizarea administraţiei, de inovarea proceselor tehnologice pentru a obţine produse competitive şi să accesăm competenţele viitorului”, a afirmat şeful statului.