Alegeri parlamentare 2020. Președintele României, Klaus Iohannis, a fost la vot. Trebuie menționat că acesta a fost rugat să își dea masca jos pentru a fi identificat.
Declarația acordată de președinte după vot
„Este o zi extrem de importantă astăzi. Avem șansa istorică de a alege un Parlament mai bun, care realmente se ocupă de problemele românilor și face legi bune pentru România. E extrem de important să mergem la vot, alegerile nu se câștigă în sondaje, ci la urne și e foarte clar că fiecare vot contează. E clar, dragi români, azi, fiecare vot contează, vă rog, mergeți la vot”, a transmis Klaus Iohannis în data de 6 decembrie.
Firea, Orban și Ciolacu, la vot încă de la primele ore
Gabriela Firea, Marcel Ciolacu și Ludovic Orban s-au mobilizat încă de la primele ore ale dimineții pentru a vota la alegerile parlamentare. Liderii de partid sunt încrezători și se gândesc doar la binele românilor.
Premierul Ludovic Orban s-a prezentat duminică la Şcoala generală nr. 1 din Dobroeşti(Ilfov), localitate carantinată, pentru a vota la alegerile parlamentare. Premierul susține că votul său este pentru evoluția întregii țări.
„Am votat pentru dezvoltarea României”, a spus premierul.
„Astăzi este o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a România. Astăzi, românii au puterea să decidă în ce direcție se va îndrepta România. Îi invit pe toți românii să-și exercite dreptul de vot și să participe la această decizie fundamentală pentru destinul României”, a mai spus Ludovic Orban.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a votat și ea susținând că votul ei este pentru o Românie modernă şi a îndemnat alegătorii să se prezinte la urne.
„Am venit dis-de-dimineaţă la vot pentru a vota pentru o Românie modernă, o Românie educată şi invit pe toţi cetăţenii României să îşi exercite dreptul fundamental şi anume dreptul de a vota. Să vină la vot şi să voteze pentru copiii României.
Este un vot organizat foarte bine de către autorităţi, există în fiecare secţie de votare măsuri luate pentru a preveni îmbolnăvirile cu SARS-CoV-2. Sper ca astăzi toţi cetăţenii să vină la vot”, a afirmat ministrul.
Monica Anisie a votat la o secţie organizată Şcoala nr. 46 din Sectorul 2.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea