Preşedintele Klaus Iohannis a făcut miercuri, 8 noiembrie 2023, declarații de la Bruxelles, în cadrul unei conferințe susținute alături de premierul belgian Alexander de Croo. Aici, el a abordat și tema aderării Moldovei și Ucrainei la Uniunea Europeană.
Klaus Iohannis vrea aderare rapidă pentru Moldova şi Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit la Bruxelles și despre aderarea la UE a Moldovei și Ucrainei. În cadrul conferinței de presă amintite, el a declarat că România vrea ca procesul de aderare pentru cele două țări vecine să fie unul rapid. În ciuda acestui lucru, Iohannis a precizat că asta poate însemna și ani de zile.
În acest context, el a dat exemplul României, care a trecut printr-un proces la fel de complex. Președintele susține că România face eforturi suplimentare pentru aderare, deși a fost deja acceptată în Comunitate.
Iohannnis a declarat că negocierile de aderare pot începe curând, însă acest lucru nu este sinonim cu aderarea, ci înseamnă doar „pregătirea pentru aderare”.
„Noi ştim că aceste negocieri de aderare durează ani de zile, ştim din experienţa proprie şi vedem bunăoară că pentru unele state din Balcanii de Vest ele durează deja foarte mult.
Evident că noi ne dorim să înceapă rapid negocierile, aia nu înseamnă aderare, ci înseamnă negocierile şi pregătirea pentru aderare”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
România, exemplu pentru Moldova şi Ucraina
În acest context, președintele României a precizat că Uniunea Europeană va fi nevoită să opereze la rândul ei anumite schimbări.
„Noi, România, ne dorim de exemplu pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine. În paralel, sunt perfect de acord că Uniunea trebuie la rândul ei să facă nişte modificări”, a completat Iohannis.
Președintele a subliniat ceva ce a spus și în cadrul ultimului Consiliu informal din Granada. Această presiune nu există doar la nivelul candidaților, ci și la nivelul țărilor care au fost deja acceptate în UE.
„Nu doar candidaţii trebuie să fie pregătiţi pentru aderare ci şi noi, care suntem deja Uniunea Europeană, trebuie să ne pregătim suplimentar pentru această aderare. (…)
Este nevoie de îmbunătăţirea procedurilor, de îmbunătăţirea unor procedee de negociere. De lucru este şi de o parte, şi de alta. Eu sunt optimist că în câţiva ani vom reuşi să facem paşii necesari şi de o parte şi de cealaltă parte”, concluzionat preşedintele.