Militarii francezi au ajuns în România. Klaus Iohannis, după o convorbire cu Emmanuel Macron: Împreună suntem mai puternici
Marți seara, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron, în cadrul căreia i-a mulțumit pentru militarii francezi care tocmai au sosit pe teritoriul țării noastre.
”Am avut în această seară o convorbire telefonică cu președintele Emmanuel Macron, căruia i-am mulțumit pentru prezența militarilor francezi, care tocmai au sosit în România”, spune Klaus Iohannis care a mai precizat ”consolidarea Flancului Estic este sprijinită de Franța, partenerul nostru strategic. Împreună suntem mai puternici!”.
Marți după amiaza, peste 500 de soldați francezi au părăsit baza aeriană de la Istres, cu destinația România, cu scopul de a întâri prezența NATO în regiune, a informat France Presse, citând armata.
Presa internațională spune că printre militari se numără infanterişti, vânători de munte, tanchişti, precum şi o companie de soldaţi belgieni.
”Prezența noastră trebuie să îi liniştească pe aliaţii noştri de pe teren, acesta este sensul strategic al desfăşurării noastre”, a declarat generalul Paul Sanzey, comandantul Brigăzii 27 vânători de munte.
Un ofițer a declarat pentru France Presse că ”mergem într-o bază a NATO, aşa că misiunea noastră nu este să punem piciorul în Ucraina. Deocamdată nu vom fi deloc în prima linie. Ne vom îndeplini misiunea de prezenţă”.
Operațiunea a fost anunțată din luna ianuarie
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că va desfășura soldați francezi în cadrul operațiunilor Alianței Nord-Atlantice încă din luna ianuarie, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.
În cursul zilei de vineri, președintele Franței a declarat, de la Bruxelles, că va accelera această desfășurare.
Căpitanul Frederic a declarat că această accelerare ar trebui să permită ”prepoziționarea de forţe la frontierele NATO: evident, cu faţa spre Est şi pentru a răspunde la situaţia care, într-un fel sau altul, ameninţă Europa”, în timp ce generalul Paul Sanzey a declarat că ”le-am spus soldaţilor, cu o urmă de zâmbet, că nu suntem aici să distribuim pături (…), suntem aici mai degrabă pentru a face să vorbească armele dacă este nevoie”, a răspuns el, întrebat despre misiunea pe care o au în România.
Emmanuel Macron le-a spus forțelor armate că se bazează pe marea lor vigilenţă şi pe reţinerea necesară în timpul unor posibile ingerinţe în conflictul ruso-ucrainean.