Theodor Stolojan: PNL îl va susține pe Iohannis la parlamentare, dar fostul președinte nu ar trebui să se mai implice în politică
Fost prim-ministru și unul dintre liderii marcanți ai liberalilor, Theodor Stolojan a confirmă faptul că Partidul Național Liberal (PNL) îl va susține cu entuziasm pe președintele Klaus Iohannis, în cazul în care acesta decide să candideze la alegerile parlamentare.
Cu toate acestea, Stolojan a subliniat că, după finalizarea celor două mandate, președintele României nu ar trebui să se mai implice în luptele politice din țară.
El a menționat că funcția prezidențială este cea mai înaltă poziție de reprezentare a României pe plan internațional și a adăugat că fostul președinte ar trebui să îmbrățișeze o cauză importantă.
Theodor Stolojan l-a dat drept exemplu pe Al Gore, fostul vicepreședinte al SUA, care după încheierea mandatului său s-a implicat activ în lupta pentru protecția mediului.
„Eu am spus foarte limpede, e binevenit, sigur, Partidul Naţional Liberal, dacă dânsul doreşte, îl va susţine chiar cu entuziasm.
Din punctul meu de vedere personal, dacă ai fost preşedintele României, care e funcţia cea mai de înaltă reprezentare în statul român, preşedintele României este faţa care reprezintă România în toate relaţiile internaţionale, aş zice că preşedintele României, după ce îşi termină mandatele, n-ar trebui să se mai amestece în luptele astea politice care sunt în România. (…)
Dacă ia o decizie, îl susţinem cu toată forţa. (…) Pe de altă parte are şi mijloacele pentru a îmbrăţişa cum spuneam eu, o cauză nobilă pe care să o susţină, să devină un port drapel al acelei cauze.
Îl dădeam exemplu pe Al Gore, care era la un moment dat vicepreşedinte al Statelor Unite, care când a terminat mandatul a îmbrăţişat această cauză a mediului înconjurător, a devenit o figură arhicunoscută”, a afirmat Stolojan.
Fostul premier a făcut aceste declarații în cadrul unei emisiuni de la Digi 24, unde a fost întrebat despre inițiativa PNL de a modifica legislația pentru a permite președintelui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.
Theodor Stolojan a explicat că proiectul nu se referă doar la președintele Iohannis, ci la toți președinții României de acum înainte. De asemenea, el a argumentat că această propunere legislativă este justificată prin respectarea unui drept constituțional, acela de a permite oricărui cetățean, inclusiv unui fost președinte, să candideze.
Candidatura lui Iohannis nu va încurca în niciun fel PNL la alegeri
Întrebat dacă PNL ar fi promovat această inițiativă legislativă chiar și fără o cerere explicită din partea lui Iohannis, Stolojan a răspuns că este posibil, dar nu are informații concrete în acest sens. Cu toate acestea, a reafirmat că, în cazul în care președintele decide să candideze, partidul îl va susține cu toată forța.
Pe tema popularității lui Klaus Iohannis, Stolojan a admis că, după zece ani de mandat, este normal ca sprijinul public să scadă, menționând că și foștii președinți ai României, precum Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, au trecut printr-un proces similar de diminuare a popularității.
În ceea ce privește impactul candidaturii lui Iohannis asupra PNL, el a considerat că prezența fostului președinte pe lista electorală nu ar aduce prejudicii partidului, întrucât sistemul electoral actual nu permite votarea individuală a candidaților, ci pe liste de partid.
„Nu văd de ce (PNL ar fi încurcat de candidatura lui Iohannis – n.r.), pentru că lista de partid deja nu se votează individual pe listă candidatul. Noi n-avem sistemul ăsta, care e în alte ţări, unde se pot vota şi individual candidaţii. Noi avem o listă.
Lista este a Partidului Naţional Liberal, iar domnul Iohannis nu cred că are probleme care să determine pe cineva să spună «Domnule, din cauza că preşedintele Iohannis e pe listă, nu mai votăm pe nimeni»”, a afirmat Stolojan.