Președintele Klaus Iohannis a susținut la ora 17:00 o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Pe lângă măsurile ce vor fi luate începând cu 15 mai, Iohannis a lansat și un avertisment către Parlament în ceea ce privește legea stării de alertă.
Președintele a declarat că este nevoie urgentă de această lege și a solicitat Parlamentului să voteze foarte repede proiectul de lege prin care România trece de la starea de urgență la starea de alertă.
„Mă adresez parlamentarilor care au în lucru o lege privind starea de alertă: e nevoie urgentă de această lege și le solicit să decidă cu maximă celeritate”, a spus președintele Klaus Iohannis în cadrul declarațiilor de presă.
Senatul a schimbat substanțial măsurile propuse de Guvern
Comisia juridică a Senatului a admis marți, cu amendamente, proiectul de lege privind măsurile din starea de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgență. Proiectul urmează să fie acum supus dezbaterii și votului în plenul Senatului. Proiectul, care a primit raport de admitere cu amendamente în Comisia juridică, va fi supus dezbaterii şi votului plenului Senatului.
În forma transmisă de Guvern, proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.