La ceremonia care a avut loc vineri dimineaţă la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Camerele de luat vederi ale televiziunilor au surprins un moment petrecut între şeful statului şi Zgonea. La finalul ceremoniei, preşedintele s-a îndreptat către şeful Camerei Deputaţilor şi l-a întrebat dacă premierul Victor Ponta s-a retras, transmite B1 TV.
Premierul Victor Ponta a lipsit de la ceremonia de la Palatul Cotroceni. Absenţa şefului Executivului de la ceremonie vine în contextul în care şeful statului a respins prima propunere a premierului pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Klaus Iohannis l-a respins pe Mihai Fifor şi a invocat lipsa de lipsa de expertiză şi experienţă managerială ale lui Fifor.
Premierul a reacţionat şi a declarat că se îndoieşte că şeful statului se pricepe la transporturi.
”Eu m-a obsnuit cu chestia asta de la Traian Băsescu. Așa facea ca sa isi faca ambitia. A zis (n.r. – Klaus Iohannis) ieri că o să colaborăm. E profesor de istorie… e mai competent sau ce?! Mă îndoiesc ca este specialist in transporturi. CCR a spus ca are voie sa respingă o singura data. Orice alta propunere trebuie sa o accepte. Maine la CEx o sa vedem cine va fi. Ne gândeam la PNL ca l-au avut pe Ludovic Orban. E mai bun de 100 de ori Fifor si mai cinstit”, a spus premierul Victor Ponta, miercuri.