Preşedintele Klaus Iohannis încearcă să-i convingă din nou pe români că nu ar trebui să se bucure atât de mult cu privire la data de 15 mai, pentru că ea ar putea aduce vremuri mult mai grele pentru România.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a mers sâmbătă la Târgu Mureş, pentru a vizita noul spital suport pentru pacienţii bolnavi de COVID-19. Şeful statului a oferit câteva detalii şi despre viaţa românilor după data de 15 mai, când va începe relaxarea restricţiilor.
“Practic este o secţie externă a spitalului. Am venit aici fiindcă doresc să subliniez două lucruri: în primul rând faptul că s-a realizat această unitate externă medicală prin colaborarea mai multor autorităţi, un exemplu foarte bun de colaborare şi în plan local şi cu autorităţile centrale. Această sală polivalentă transformată în unitate suport va deveni funcţională în câteva zile. De menţionat, din păcate, aici, la Târgu Mureş, au fost relativ multe cazuri de COVID-19 şi mi-a plăcut că au fost prevăzători şi au instalat toţi cei implicaţi, consiliul judeţean, prefectura, universitatea, Ministerul Sănătăţii, spitalul care va deservi unitatea în timp util această extensie, pentru a fi pregătiţi”, a declarat preşedintele Iohannis despre unitatea de la Târgu Mureş.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a atras atenţia din nou românilor că data de 15 mai este doar un termen administrativ. Epidemia de coronavirus nu se arată în retragere, iar ridicarea restricţiilor de circulaţie ar putea însemna, din păcate, o explozie de noi cazuri.
“A doua chestiune, din păcate, epidemia este între noi. Avem şi astăzi, probabil aţi văzut datele, peste 300, 320 de cazuri noi şi vreau să atrag atenţia asupra unui lucru pe care l-am constatat. Peste o săptămână expiră starea de urgenţă. Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat, epidemia este între noi.
Trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când putem să ne mişcăm un pic mai liber, să nu avem o explozie de infecţii noi. Sunt reguli simple: trebuie să păstrăm distanţa, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi şi de cei cu care relaţionăm. Deci, încă o dată, 15 mai este doar un termen administrativ când se termină starea de urgenţă, dar din păcate epidemia nu se arată în retragere. Mare, mare grijă vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele 2 luni cu mari sacrificii şi ştiu că fiecare dintre voi a avut de îndurat lucruri complicate în această stare de urgenţă. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a mai declarat, sâmbătă, preşedintele Iohannis.