În videoconferinţa ce a avut loc joi, preşedintele Klaus Iohannis a cerut luarea unor măsuri de urgenţă privind Spitalul Judeţean de la Suceava, măsuri ce ar putea fi extinse şi la nivelul întregului municipiu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că spitalul din Suceava trebuie repus urgent în funcţiune şi dezinfectat, iar personalul medical să primească materialele necesare.
Dezinfecţie profundă la Spitalul Judeţean şi posibil şi în municipiul Suceava
„Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcţiune spitalul din Suceava. (…) Este nevoie ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în aşa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejaţi”, a spus şeful statului, la videoconferinţa cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, şi reprezentanţi ai instituţiilor locale cu privire la situaţia epidemiologică din judeţ. Această videoconferinţă a fost solicitată de preşedintele Iohannis.
Iohannis a subliniat că este nevoie să se facă o dezinfecţie profundă şi în spital şi posibil şi în oraş, arătând că pentru acest lucru există o echipă specială, care va veni din Huși.
„Este nevoie de testarea urgentă a personalului medical, care poate să revină în spital în măsura în care se vindecă. Este nevoie de încă un aparat de testare, care va fi pus la dispoziţie în timpul cel mai scurt”, a declarat Iohannis.
Nu se va întrerupe în niciun fel aprovizionarea municipiului Suceava
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că aprovizionarea municipiului Suceava şi a comunelor din jur nu se va întrerupe, în contextul instituirii carantinei în această zonă, scrie Agerpres.
„Nu se va întrerupe în niciun fel aprovizionarea municipiului Suceava şi a comunelor din jur. Economia din zonă, atât cât funcţionează, trebuie să meargă mai departe.
Suntem alături de voi, dragi suceveni! Iar această măsură nu este o sancţiune pentru Suceava sau pentru oamenii din Suceava. Această carantină este o măsură absolut necesară pentru a vă proteja pe voi şi pentru a îngrădi răspândirea virusului în zona Sucevei. Autorităţile, şi cele centrale, şi cele locale, au primit sarcina foarte clară de a asigura absolut tot ce este necesar în Suceava pentru a permite revenirea, cu cât mai repede, cu atât mai bine, într-o stare de normalitate”, a mai afirmat Iohannis.