Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu salută decizia Comisie Europene (CE) de a începe negocierile de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).
Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu salută decizia CE
Comisia Europeană (CE) a recomandat Consiliului European să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană (UE) cu Republica Moldova și Ucraina, având în vedere rezultatele obţinute de cele două state europene, după ce vor adopta unele reforme importante.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a salutat „decizia istorică” a CE de a recomanda deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina.
La rândul său, premierul României, Marcel Ciolacu, a dat asigurări că Guvernul României va fi un partener de încredere pentru Ucraina și Republica Moldova în acest proces. El speră ca cele două state vecine să primească un răspuns pozitiv în decembrie 2023.
„Salut decizia isorică a Comisiei Europene de a recomanda deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina. Este recunoaştere pe deplin meritată a eforturilor acestor două ţări privind reformele. România sprijină ferm o decizie a UE în acest an”, a scris, miercuri, Klaus Iohannis pe contul lui de Twitter.
„Salut recomandarea Comisiei Europene ca Ucraina și Republica Moldova să înceapă negocierile oficiale de aderare la UE. Guvernul României va fi un partener de încredere pentru Ucraina și Republica Moldova în acest proces și sper la o decizie pozitivă a liderilor UE în decembrie”, a scris, la rândul său, Marcel Ciolacu pe contul său de Twitter.
CE a propus începerea negocierile de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la UE
Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a anunțat, miercuri, că „este un moment de bucurie pentru Republica Moldova şi Ucraina” întrucât CE a recomandat începerea negocierilor privind aderarea lor la UE. Este un proces accelerat.
De exemplu, Republica Moldova a avut un pachet de nouă reforme legislative sau administrative pe care ar fi trebuit să le îndeplinească şi de care ar fi depins o evaluare pozitivă a parcursului. Din aceste nouă recomandări, şase au fost îndeplinite pozitiv.
Potrivit ei, există garanţii clare din partea Guvernului de la Kiev că va îndeplini şi recomandările rămase. Astfel, încât, în decembrie 2023, Consiliul European să ia act de recomandarea CE şi să aprobe începerea negocierilor de aderare.
„Atenţie că aceste recomandări înseamnă de fapt un progres în felul în care este organizată societatea, economia şi statul de drept în Moldova. Deci e un lucru pozitiv pentru ei în primul rând, dar a fost considerat un succes de către Comisia Europeană.
Pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, această începere a negocierilor o preconizăm noi, dacă totul merge bine, să fie hotărâtă din punct de vedere tehnic în pasul doi pentru martie. Asta înseamnă că avem o perspectivă destul de scurtă în care să vedem că încep negocierile de aderare cu Republica Moldova”, a explicat, miercuri, Adina Vălean.