Andrei Caramitru, fost consilier al preşedintelui USR, Dan Barna, a analizat conferinţa de presă de miercuri seară a preşedintelui Iohannis. El spune că îl va vota pe actualul şef al statului în turul doi, pentru a nu da o şansă PSD-ului, însă atrage atenţia asupra problemelor pe care le va aduce un nou mandat al lui Iohannis la Cotroceni, în special asupra pericolului ce pândeşte USR, pe care Iohannis va încerca să îl izoleze pe scena politică.
“M-am bucurat că dl Iohannis a vorbit ieri. Avem standarde atât de scăzute încât ceva atât de “normal” devine un eveniment. Faptul că a fost fluent nu mă miră deloc – știam că este o persoană inteligentă.
Da. Îl voi vota ca să nu dau o șansă PSD-ului. Părerea mea este însă aceeași ca până acum. Că dl Iohannis reprezintă perfect menținerea status-quo-ului, a sistemului existent, a situației de dinainte de Dragnea. Perioada USL cu o tentă pro-UE/NATO.
De ce spun asta?
* nu a propus nimic pe repararea justiției. Problema e la ministru. Nu are opinii despre ce trebuie făcut. Nu a criticat pe Savonea nici o secundă. Nici nu se va implica în CSM deși poate face asta constituțional
* a spus clar: PSD era OK înainte de Dragnea, ba chiar până și Ponta era OK. Normal – mesaj consistent de la vicele USL de acum câțiva ani
* Nu a vorbit o secunda de USR/PLUS. Nu există in mintea lui, deși e a 3-a forță din țară.
Ce înseamnă asta pentru al doilea mandat? Cred ca direcţia e evidentă:
* PSD va fi izolat total. Asta e bine
* ALDE, ProRo și PMP sunt perfect frecventabile. Asta mă îngrijorează
* Va face tot ce se poate pentru a izola USR sau pentru a-l dilua către o direcție “tehnică”, fără intransigență și cereri de reformă curajoasă. O anexa palidă a PNL
* Ținta este înlocuirea partidului-stat PSD cu partidul-stat PNL (însă in jurul aripii USL, nu cea reformatoare de acolo). Un pic mai bine – da. Reformă reală – nu.
Deci îl votam. Nu avem încotro. Dar trebuie să înțelegem riscurile și care e direcţia dată de la vârful minunatului nostru stat.”, este mesajul postat de Andrei Caramitru pe pagina sa de socializare.