Un sistem de pensii gestionat preponderent de stat nu este sustenabil într-o ţară cu natalitate redusă şi cu migraţie negativă, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis la lansarea raportului "World Development Report 2018: Learning to Realize Education\'s Promise", conform Agerpres.
„Educaţia economică, ca să vorbesc de o dimensiune relativ marginalizată a educaţiei, este absolut necesară pentru a sprijini asumarea valorilor specifice economiei capitaliste de piaţă, dar şi pentru a ne apăra tinerii de falsele promisiuni ale populismului. Voi da ca exemplu dezbaterea pe marginea sistemului de pensii administrat privat, care acum este în curs, cu o dinamică foarte interesantă la nivel guvernamental. (…) Este clar că într-o ţară cu natalitate redusă şi cu migraţie negativă, un sistem de pensii gestionat preponderent de stat pur şi simplu nu este sustenabil. Orice promisiune că se poate continua aşa este doar o tentativă de amăgire a populaţiei, sacrificând bunăstarea viitorilor pensionari”, a declarat Iohannis.
El a subliniat că educaţia trebuie să formeze buni cetăţeni.
„Educaţia nu se poate limita doar la instruirea unor buni angajaţi, ci trebuie să meargă în direcţia formării unor buni cetăţeni, suficient de informaţi pentru a înţelege principalele dimensiuni ale dezbaterilor publice, pentru a avea spirit de iniţiativă, dar şi pentru a-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile civice. Şi aici, foarte multe depind de ceea ce se învaţă la şcoală”, a mai declarat Iohannis.