Klaus Iohannis dă cărțile pe față. Președintele i-a mulțumit celui care a intervenit pentru ca fosta șefă a DNA să câștige cursa pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că desemnarea Laurei Codruţa Kovesi drept procuror-şef european este o reuşită, adăugând că i-a mulţumit omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru implicarea în procedura de alegere a acesteia, scrie agerpres.
„Este foarte importantă (desemnarea – n.r.). Este o reuşită care este evident şi pentru doamna Kovesi semnificativă, dar este şi pentru România semnificativă. Un procuror din România este şef peste noua instituţie europeană. Acum avem o persoană care conduce o instituţie europeană. (…) Cu preşedintele francez, Macron, am avut o discuţie foarte bună. Am ţinut să-i mulţumesc pentru implicarea deosebită şi de succes în procedura de desemnare şi alegere a procurorului european, doamna Kovesi, şi am discutat pe marginea formării Comisiei, fiindcă şi Franţa are un parcurs mai complicat. Aici a fost un schimb de opinii”, a afirmat Iohannis, înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
El a precizat că nu a avut o întâlnire cu Kovesi la Bruxelles.
De asemenea, Iohannis a menţionat că nu a discutat despre un calendar privind desemnarea comisarilor europeni cu omologul său francez.