„Am avut o majoritate guvernamentală şi parlamentară care a avut obiectivul principal subjugarea justiţiei în interesul unor persoane. Am avut o majoritate care a încălcat principiul de bază al unei democraţii, principiul care înseamnă că guvernanţii trebuie să lucreze împreună şi pentru cei guvernaţi. Am avut o majoritate care a lucrat împotriva românilor, împotriva celor guvernaţi, pentru a-şi asigura beneficii politice”, a declarat Klaus Iohannis, la ceremonia de decernare medaliei de onoare a FDGR.
Președintele României a vorbit și despre alegerile din 26 mai.
„Am avut pe 26 mai alegeri europarlamentare. Cu acea ocazie, am decis să convoc un referendum, pentru a da românilor ocazia să-şi exprime opinia faţă de aceste demersuri împotriva justiţiei şi pentru a-şi exprima părerea despre guvernare. Rezultatul a fost extrem de clar. Alegerile au fost pierdute de partidul de guvernământ şi au fost câştigate de Partidul Naţional Liberal, iar referendumul a primit un vot atât de clar, încât în ziua de azi niciun politician din România nu mai îndrăzneşte să vină în public cu o opinie contrară. Peste 6,5 milioane de români au votat ‘DA!’ la ambele întrebări puse cu ocazia referendumului. Şi astfel, peste noapte, s-a schimbat percepţia politică din România. Dar s-a schimbat numai percepţia, încă nu componenţa politică din România”, a spus preşedintele.
Acesta a adăugat că este important ca românii să înţeleagă că trebuie să participe la alegeri.
„Este doar primul pas pe care l-am făcut, alegerile europarlamentare. Urmează alegeri prezidenţiale, urmează alegeri locale, în primăvara anului viitor, şi urmează alegeri parlamentare, în toamna anului viitor, sau, cine ştie, poate chiar mai repede. Şi românii trebuie să înţeleagă că este extrem de important să participe la toate alegerile, pentru a putea repara ce s-a stricat, pentru a putea reda demnitate României”, a precizat Iohannis.