Președintele PSD Marcel Ciolacu a reacționat dur în cazul evacuării petrecute la Spitalul Foișor. Acesta îl șomează pe Klaus Iohannis să-i dea afară pe cei considerați incompetenți. Într-un mesaj publicat vineri seara un mesaj pe Facebook, Ciolacu critică situația șocantă de la spitalul Foișor. Aici, 70 de pacienți au fost trimiși acasă, după ce autoritățile au decis ca spitalul să devină unitate COVID.
„Este criminal ceea ce faceți! Și ar trebui să înfundați pușcăriile, nu să ieșiți la televizor să explicați inexplicabilul! Ați mințit atât de mult pentru a vă ascunde prostia, hoțiile și nepăsarea până ați ajuns să scoateți oamenii, noaptea, din spitale! Pentru că luni de zile nu ați făcut nimic! Doar v-ați încurcat în propriile minciuni! Iohannis, dă-ți afară incompetenții! Numește pe cineva capabil să salveze viețile românilor, nu să îngroape cât mai mulți români!”, a scris președintele PSD.
Spitalul Foișor are o secție de terapie intensivă de 21 de paturi, a declarat la Antena 3 secretarul de stat Raed Arafat. „Sub jumătate din secția de terapie intensivă era ocupată. Sâmbătă dimineață spitalul va începe să primească pacienți COVID”, a spus Arafat. Ordinul de evacuare a spitalului a fost transmis în cursul zilei.
PSD, atac dur asupra situației de la Spitalul Foișor
Spitalul va avea 90 de paturi COVID în secții, cu oxigen, și 20 de paturi la ATI.
O reacție extrem de dură pe acest subiect a venit și din partea Gabrielei Firea. Liderul PSD a transmis un mesaj dur, ca răspuns la modul în care a fost gestionat transferul pacienților de la Spitalul Foișor din București.
„CRIMINAL! INUMAN! In miez de noapte, pacientii operati la Spitalul de ortopedie “Foisor” sunt scoși in stradă! Iar cei programati la operatie, trimisi acasa!! Dezastrul provocat de ministrul Voiculescu trebuie oprit URGENT!
Imaginile par dintr-o tara din lumea a 3-a, dintr-un stat bananier, insa din pacate sunt din Capitala Romaniei! VOICULESCU, DEMISIA! URGENT”, a spus Firea pe o reţea de socializare.
Sursa FOTO: INQUAM/Alexandru Busca