Codrin Ștefănescu a reacționat pe pagina sa de Facebook la declarațiile președintelui Klaus Iohannis despre lipsa banilor de la ministerul de Finanțe.
„Au inceput sā tipe ca apucatii cā nu sunt bani! Urlă Klaus citind de pe biletelul dat de băieti! Urlă Orban care oricum nu intelege nimic! Ba sunt! E visteria plină. Dar pentru pensii, salarii, alocatii si investititii. Nu pentru combinatiile pe care le-ati promis camarilei de partid. Nu pentru prostiile din capul fostilor pedelisti. Si fiti atenti că vă monitorizăm fiecare miscare!”, a scris pe pagina sa de Facebook Codrin Ștefănescu.
Președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul primei ședințe de Guvern a noului Executiv că a aflat de situația de la ministere, în special de la Finanțe, unde PSD a golit vistieria. Iohannis a mai spus că va fi destul de greu pentru noul Guvern să închidă bugetul pe acest an și să facă bugetul pe anul viitor.
„Am aflat de la miniștri de situațiile pe care le-au găsit în ministere. Din păcate, cred că s-a încetățenit noțiunea de moștenire dezastruoasă. Am aflat de la ministrul de Finanțe că pesediștii înainte de plecare au golit finanțele publice și acum suntem în situația în care trebuie să vedem cu facem plățile. Va fi complicat să se închidă bugetul pe anul în curs și cum facem bugetul pe anul viitor. Am avertizat că pesediștii cheltuie banii românilor și nu rămâne nimic în urmă. Din fericire, acest guvern vine cu soluții.”