Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în legătură cu legea pensiilor speciale pentru parlamentari, că va face o analiză asupra acestui subiect după ce va primi actul normativ de la Parlament.
'Mă voi referi la această chestiune după ce primesc de la Parlament legea şi voi face o analiză profundă', a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu omologul său portughez, Anibal Cavaco Silva.
Şeful statului a fost întrebat cum va acţiona în cazul legii pensiilor speciale pentru parlamentari, adoptată marţi de Legislativ.
Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi 'pentru', 124 'împotrivă' şi două abţineri. Liberalii au anunţat că votează împotrivă.