Cu doar câteva săptămâni înainte de organizarea alegerilor locale, președintele Klaus Iohannis clarifică situația potrivit căreia ar urma o remaniere în rândul mai multor miniștri. Potrivit șefului statului, această informație este "o poveste de campanie".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu a discutat cu premierul Ludovic Orban despre posibile remanieri sau nemulţumiri legate de activitatea miniştrilor. Totodată, aceasta a mai precizat că nu va face niciodată o evaluare a miniștrilor, iar acest lucru este strict sarcina premierului Orban.
În același timp, Iohannis a mai adăugat că în prezent există probleme urgente de rezolvat în România, iar schimbarea miniștrilor nu este neapărat o prioritate, însă când premierul va simți acest lucru, va avea loc o astfel de discuție.
„Nu am de gând să fac o evaluare a miniştrilor nici în această seară, nici altădată, asta este o activitate care e rezervată premierului, care îşi evaluează echipa probabil atunci când va considera. Însă, povestea cu nemulţumirile şi cu remanierile este o poveste simplă de campanie. Nu ştiu ce surse aveţi, dar cel puţin eu n-am discutat cu premierul despre posibile remanieri sau nemulţumiri, nici nu este cazul.
Acum sunt probleme urgente, importante de rezolvat şi vor fi rezolvate. Iar atunci când premierul va decide să facă o schimbare în guvern, atunci probabil îmi va spune acest lucru şi vom dezbate chestiunea. Dar, încă o dată, nu s-a discutat, nu este o temă”, a apus preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă.
E o situație neobișnuită
Întrebat dacă este mulţumit de modul în care a fost gestionată începerea noului an şcolar de către Ministerul Educaţiei, preşedintele a precizat că „lucrurile au fost rezolvate”, în ciuda condiţiilor vitrege.
„Situaţia este aşa de complicată şi aşa de neobişnuită, încât lucrurile au fost greu de rezolvat şi da, am ajuns, iată, să ne pregătim pentru ziua de luni când începe şcoala şi marea majoritate, cum am spus, mii şi mii de şcoli sunt pregătite, copiii sunt pregătiţi, părinţii abia aşteaptă să înceapă şcoala, deci lucrurile au fost rezolvate, cu toate că am avut condiţii vitrege cum n-am avut de la Revoluţie încoace niciodată”, a precizat Iohannis.