"Există o mare nemulţumire în Franţa că sunt lucrători care aparent încearcă mai degrabă să eludeze sistemul decât să se încadreze în sistem, dar putem să observăm foarte mulţi oameni în Europa de Est, de exemplu în România, care vor să lucreze în Franţa, Germania, Spania. Dacă situaţia este aşa, este foarte clar că trebuie să îmbunătăţim această directivă. Este inadmisibil să vedem această nemulţumire pe de o parte în Europa de Vest că vin muncitori, pe de altă parte dorinţa oamenilor din Est de a trăi mai bine. Şi una şi alta este legitimă şi dacă această directivă a produs astfel de disensiuni şi astfel de divergenţe nu înseamnă că oamenii din Franţa nu au dreptate sau cei din România nu au dreptate, înseamnă că directiva nu este suficient de clară şi suficient de bună", a afirmat Iohannis, în conferinţa de presă comună cu omologul său francez, Emmanuel Macron. 

El a subliniat că este foarte important să se evite anumite simplificări şi confuzii. 

"Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speţă.  Este foarte important să se evite anumite simplificări şi confuzii. Nimeni nu doreşte să înlăture competiţia sau piaţa liberă, însă ceea ce se doreşte, de exemplu, în Franţa este să se evite folosirea unui sistem care are mare deschidere pentru a eluda plata unor impozite sau taxe", a precizat Iohannis. 

Şeful statului a indicat că nu este suficient ca directiva să fie rescrisă. "Este nevoie de o colaborare mult mai intensă şi mai integrată între sistemele sociale din toate ţările UE, de un control mult mai bun şi atunci avem şansa, dacă abordăm aceste chestiuni cu maximă seriozitate şi deschidere în sens pozitiv, să facem sistemul să funcţioneze mai bine, astfel ca o firmă românească să poată să meargă în Franţa şi să lucreze acolo, cum o firmă franceză poate să vină în România şi să lucreze aici fără să apară aceste suspiciuni că unii iau locul de muncă al celorlalţi'', a afirmat Iohannis. 

Potrivit acestuia, regulile europene au fost instituite pentru a înlesni competenţa. 

"Există şi se cunosc agenţii care exploatează tocmai diferenţele de nivel pentru a face ele câştig", a adăugat Iohannis. 

Şeful statului a menţionat că el şi omologul său francez îşi doresc să existe o abordare echitabilă faţă de toată lumea. 

"În domeniul transporturilor rutiere  problemele sunt specifice şi absolut nimeni nu are intenţia să creeze condiţii favorabile pentru unii şi defavorabile pentru alţii. Ne dorim cu toţii o directivă pe detaşare, plus o directivă pe transport, care îmbunătăţesc situaţia şi pentru unii şi pentru alţii, dar scot din piaţă pe aceia care speculează diferenţele de dezvoltare, care încă persistă'', a subliniat Iohannis. 

AGERPRES