Intenția președintelui Klaus Iohannis de a provoca demiterea ministrului justiție Tudorel Toader ar fi o măsură mult prea blândă și total insuficientă. O spune chiar unul dintre apropiații președintelui, care ne-a obișnuit să nu iasă din vorba șefului statului.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică la Craiova, că partidul susţine solicitarea şefului statului Klaus Iohannis, care i-a cerut demisia lui Tudorel Toader, însă acest lucru este insuficient, având în vedere criticile Comisiei de la Veneţia pe Legile justiţiei şi Codurile Penale, scrie PSNews.
„Cu siguranţă (vom susţine cererea lui Klaus Iohannis – n.r.). Am şi anunţat intenţia de a depune o moţiune în Parlament împotriva ministrului Justiţiei, dar este mult prea puţin demisia ministrului Justiţiei. Readuc aminte că atunci când majoritatea parlamentară şi Guvernul au refuzat să ceară punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, PNL nu a renunţat la obiectivul de a avea o analiză făcută de cei mai redutabili specialişti în materie de democraţie şi de drepturi şi in materie de organiare a sistemului de justiţie. Am reuşit să sesizăm Comisia de la Veneţia convingându-ne colegii de la nivelul APCE, şi aici îl felicit pe domnul Ionuţ Stroe, care este reprezentantul nostru în APCE, care a fost implicat alături de colegii noştri în acest lobby, pe care l-am dus în condiţii de ostilitate maximă”, a afirmat Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Dolj.
Liderul liberal a reamintit că PNL a anunţat public că pregăteşte un proiect de lege de transpunere a recomandărilor de la Veneţia pe cele trei legi ale Justiţiei.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Florin Iordache a cerut asistenţă din partea Comisiei de la Veneţia pentru transpunerea în legislaţia naţională a recomandărilor forului european, însă experţii i-au replicat că doar Guvernul sau conducerea Parlamentului pot face o astfel de solicitare.
„Domnul Iordache, în plenul Comisiei de la Veneţia, a solicitat Comisiei de la Veneţia asistenţa Comisiei în elaborarea modificărilor la lege pentru transpunerea în legislaţie a recomandărilor a Comisiei de la Veneţia. Evident că oficialii Comisiei de la Veneţia i-au răspuns domnului Iordache că nu este el cel care instituţional poate să apeleze la Comisia de la Veneţia că să asiste procesul de elaborare şi i-a zis că aşteaptă solicitarea din partea Guvernului sau din partea conducerii Camerelor. Ne pasc pericole uriaşe în cazul în care în ceasul al doisprezecelea nu se vor trezi aceşti indivizi certaţi cu legea, certaţi cu democraţia„, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul PNL Dolj.