Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Blaj, unde participă la Bosch Innovation Day, că atragerea de investiţii străine este "o prioritate majoră pentru România", dar că trebuie concentrare şi pe capitalul românesc şi investiţiile autohtone, care sunt "în mare suferinţă" în prezent.
"Investiţiile străine înseamnă, printre altele, avantajul transferului de tehnologie, avantaj esenţial pentru dezvoltarea unei economii competitive. În această etapă de consolidare post-criză, România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, bazat pe competitivitate şi inovare, pe creştere economică inteligentă. În acest sens, tema zilei de astăzi – inovaţia, se înscrie perfect în exigenţele unei noi viziuni economice. Inovaţia înseamnă dezvoltare, inovaţia înseamnă prosperitate", a declarat Iohannis.
Președintele a mai spus că, pentru România, este esenţial să existe o strategie a Guvernului pentru creşterea cheltuielilor alocate cercetării şi dezvoltării. "Este esenţială pentru România creşterea cheltuielilor alocate cercetării şi dezvoltării. De fapt, este esenţial să avem o strategie a Guvernului în acest sens. De asemenea, este vital ca România să-şi intensifice eforturile pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice. Aderarea la zona euro poate fi un veritabil imbold în favoarea dezvoltării. Stimularea dezvoltării tehnologice poate deveni un ingredient esenţial al competitivităţii", a mai spus Iohannis. Iohannis consideră că România nu trebuie să se bazeze doar pe contribuţia investitorilor străini în materie de cercetare, dezvoltare şi inovare.