Miercuri seara, Guvernul condus de premierul desemnat Florin Cîţu a fost învestit de Parlament. Au votat „pentru” lista de miniştri şi programul de guvernare 260 de deputaţi şi senatori, iar 186 au votat „împotrivă”.
Votul a fost secret cu bile şi s-a acordat atât pentru programul de guvernare, cât şi pentru lista miniştrilor. Pentru ca Executivul să fie învestit, era nevoie de majoritatea voturilor parlamentarilor validaţi, adică 228 de voturi „pentru”.
Următorul pas a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, unde miniştrii Guvernului Cîţu depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Ceremonia a avut loc miercuri, începând cu ora 20:00, iar la final şeful statului a susţinut un scurt discurs.
Ce le-a transmis Klaus Iohannis noilor miniştri?
„Domnule prim-ministru, onorați membri al Guvernului, vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare.
Oamenilor, cetățenilor români, li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația. Reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt: combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili.
Toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate! Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului.
Au trecut aproape 2 ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer: La treabă!”, a declarat Klaus Iohannis, după ceremonia depunerii jurământului.
Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei