Klaus Iohannis a făcut apel la români să nu irosească aceste „două luni de mari sacrficii”.
Totodată, șeful statului a învinovățit PSD pentru încălcarea regulilor de protecție, dar și pentru faptul că că în timp ce prioritatea Guvernului este aceea de a oferi cetățenilor siguranță, PSD-ul continuă lupta pentru dărâmarea Guvernului.
„Să nu irosim ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrficii. Este foarte grav că unii politicieni și politruci încurajează nerespectarea regulilor pentru protecție.
În vreme ce prioritatea noastră este protețarea cetățeanului, prioritatea PSD-ului este în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul acestui partid”, a spus Iohannis.
Moțiunea de cenzură, o dovadă de iresponsabilitate
Președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre depunerea moțiunii e de cenzură, care în opinia sa este „o dovadă de maximă iresponsabilitate”, iar tot ceea ce face PSD sunt doar niște„ jocuri politice cu scopul de a da jos un guvern”
„Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă este o dovadă de maximă iresponsabilitate.
PSD este preocupat, astfel, doar de ceea ce știe să facă mai bine, de jocuri politice și combinații meschine cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contra timp pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor.
O criză politică profundă suprapusă peste o criză sanitară, asta își dorește PSD pentru România! Este aproape de neimaginat cum ar fi arătat țara noastră în această perioadă cu un guvern PSD în funcție.” a adăugat președintele Klaus Iohannis.