Iohannis face mișcarea momentului! I-a chemat pe toți la raport
Potrivit informațiilor oferite de către Administrația Prezidențială, discuțiile pe care președintele Klaus Iohannis urmează să le aibă cu mediul politic și cu partenerii sociali vizează proiectul ”România Educată”. Consultările vor avea loc în perioada 5 – 7 iulie 2021., la Palatul Cotroceni, în contextul finalizării dezbaterii publice. Potrivit sursei anterior citate, Iohannis nu a chemat niciun reprezentant din opoziție.
Calendarul consultărilor
- Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare
- Marţi, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai Comisiilor de Învăţământ din cele două camere
- Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educaţiei şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în proiectul ”România Educată”
La discuţii, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică.