Astfel, uncția de consilier în cadrul Secretariatului General al Administraţiei Prezidenţiale va fi ocupată de Cosmin Gabriel Popp, fost deputat din partea PD/ PDL în perioada 2004 – 2008.
”Începând cu data de 15 iunie 2020, domnul Cosmin Gabriel Popp se numeşte în funcția de consilier de stat”, este decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis şi publicat, vineri, în Monitorul Oficial.
Potrivit prezentării de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Cosmin Gabriel Popp (n. 1981) este absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, cu licenţă în ştiinţe administrative (2005).
Cine este noul consilier?
În anul 2004, acesta a fost ales deputat în Parlamentul României, din partea PD, ulterior PDL.
De asemenea, între anii 2008 şi 2017, a condus Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 6 Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 6, Direcţia Economică din cadrul Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi Direcţia Servicii Interne din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, structură teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Începând cu luna ianuarie 2018, a activat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, ocupând funcţia de director la Direcţia Servicii Generale (2018-2019) şi la Direcţia Economică (2019-2020) din Secretariatul General al Administraţiei Prezidenţiale.