Klaus Iohannis i-ar fi cerut premierului desemnat chiar de el să formeze un nou Guvern, respectiv lui Dacian Cioloș, un lucru total neașteptat în condițiile date. Președintele României ar fi avut o discuție cu liderul USR chiar înainte ca liberalii să pună punct oricăror discuții cu Cioloș. Care a fost, însă, reacția șefului statului?
Este știrea zilei în politică. Iohannis l-ar fi încurajat pe Cioloș să continue discuțiile pentru a forma o majoritate, susțin surse politice citate de G4media. Dacian Cioloș și Klaus Iohannis au discutat vineri. Convorbirea ar fi avut loc înainte ca Florin Cîțu să anunțe public că nu susține guvernul Cioloș, susține sursa citată.
Potrivit acesteia, în timpul discuției, președintele Klaus Iohannis l-ar fi încurajat pe premierul desemnat Dacian Cioloș să continue discuțiile pentru a forma o majoritate guvernamentală.
Florin Cîțu a anunțat vineri că PNL a decis să nu susțină guvernul Cioloș. Întâlnirea dintre premierul desemnat, Dacian Cioloş, şi liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale a fost anulată, a informat vineri USR. Anunţul a fost făcut după decizia luată de conducerea PNL de a nu-l susţine pe Dacian Cioloş în demersul de învestire a Guvernului.
UDMR a spus că cei de la USR au trei opțiuni de a forma un nou guvern, una dintre ele fiind inclusiv demararea negocierilor cu cei de la PSD și AUR.
Reacția fulger a lui Dacian Cioloș
La puțin timp, a apărut anunțul că premierul desemnat, Dacian Cioloş, va depune luni la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri.
„Biroul Naţional al USR s-a întrunit, vineri, la solicitarea premierului desemnat, Dacian Cioloş, şi a stabilit un calendar pentru zilele următoare: sâmbătă – finalizarea programului de guvernare; duminică – şedinţă de Birou Naţional şi Comitet Politic pentru aprobarea programului şi a listei de miniştri; luni – depunerea programului de guvernare şi a listei de miniştri în Parlament”, anunţă USR.
Constituţia României prevede că persoana desemnată pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.