Președintele României se află pe prima pagină a publicației în limba engleză. Titlul articolului este „Președintele român, amendat cu 1.000 de euro pentru discursul de ură împotriva ungurilor” și a fost postat pe 21 mai. Din acea zi, articolul respectiv a rămas pe primul loc în topul celor mai citite.
Ce scrie în articol
Subiectul articolului este sancțiunea de 5.000 de lei primită de Klaus Iohannis de la CNCD pentru declarațiile făcute te tema unui presupus troc PSD- UDMR „pentru a da Ardealul ungurilor”.
După declarația respectivă, CNCD l-a acuzat atunci de „discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională”.
Declarația făcută de preşedintele CNCD
„Declaraţiile domnului preşedinte au creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa cetăţenilor români aparţinând minorităţii naţionale maghiare din România. Pentru valoarea amenzii s-a avut în valoare contextul, gravitatea faptei şi intervenţia ulterioară a domnului preşedinte”, a declarat preşedintele CNCD, Csaba Asztalos.