Principalele informaţii transmise de preşedintele Klaus Iohannis, referitoare la primul său mandat la Palatul Cotroceni, au fost următoarele:

“Au fost 5 ani cu provocări majore, dintre care cea mai gravă a fost pericolul ca ţara noastră a fost să iasă de pe traiectoria sa occidentală. Tocmai de accea, cel mai mare câştig al mandatului meu a fost menţinerea cursului democratic şi pro-european al României. În ciuda multiplelor adversităţi politice, am urmărit consecvent şi fără compromisuri obiectivele strategice ale ţării noastre şi am consolidat temelia pe care să ridicăm, în anii care vin, România normală.

Mandatul de preşedinte l-am primit din partea cetăţenilor şi de aceea este necesar un exerciţiu de transparenţă cu bilanţul tuturor acestor direcţii şi acţiuni, un bilanţ pe care mi-l asum.

Partener credibil pentru NATO, Uniunea Europeană şi Statele Unite

Am initiat, în ianuarie 2015, consultări cu partidele politice parlamentare, care s-au concretizat prin încheierea acordului privind creşterea bugetului Apărării la 2% din PIB. Este o decizie majoră, care face din România un partener credibil şi puternic în NATO.

În privinţa politicii noastre externe, m-am axat pe cele 3 coordonate care au constituit filonul de continuitate al mandatului meu: creşterea rolului României în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi extinderea şi întărirea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Vizita pe care am făcut-o la Casa Albă în iunie 2017 a fost prima a unui şef de stat din Europa Centrală şi de Est în mandatul preşedintelui Donald Trump şi a fost urmată, doi ani mai târziu, de o nouă întâlnire extrem de consistentă, care a marcat decisiv aprofundarea parteneriatului strategic dintre statele noastre.

Fiind un pro-european convins, mi-am propus şi am reuşit ca România sa devină un membru respectat al marii familii europene şi activ în dezbaterile deloc uşoare care au marcat parcursul Uniunii în această perioadă. În cadrul summit-ului de pe 9 mai a.c. de la Sibiu, prima reuniune a Consiliului European găzduită de ţara noastră, toţi liderii europeni şi-au luat răspunderea să continue, împreună, proiectul european şi să acţioneze pentru a le asigura tuturor cetăţenilor europeni o viaţă din ce în ce mai bună.

Am oprit asalturile PSD din ultimii trei ani

În plan intern, buna funcţionare a autorităţilor publice s-a aflat in centrul preocupărilor mele ca preşedinte. În ultimii 3 ani, s-a încercat acapararea intregului stat roman şi şubrezirea lui, prin slăbirea justiţiei şi plasarea în funcţii de conducere a unor incompetenţi cu un anumit carnet de partid. Pentru a contracare aceste forţe profund nedemocratice, care au încercat oprirea luptei anti-corupţie, am uzat de toate mecanismele constituţionale.

OUG 13 nu a intrat în vigoare. Aministia şi graţierea, aceste priorităţi zero pentru PSD, nu au fost obţinute, Codurile Penale favorabile infractorilor nu au intrat nici ele în vigoare. Totodată, am convocat pe 26 mai a.c. referendumul privind justiţia, prin care peste 6 milioane de români au răspuns clar că statul de drept trebuie consolidat.

Încă de la începutul mandatului, mi-am propus o agendă extinsă în ceea ce priveşte modernizarea şi recrediblizarea institutiilor publice, precum şi construirea unui parteneriat solid şi funcţional între instituţia prezidenţială şi organizaţiile societăţii civile. Un parteneriat care sa nu se rezume doar la chestiuni punctuale, ci unul pe termen lung, care să poată fi extins în numeroase domenii.

În ceea ce priveşte politica internă, am utilizat toate instrumentele constituţionale avute la dispoziţie pentru schimbarea modului de funcţionare a instituţiilor statului, pentru reforma mecanismelor electorale, a partidelor şi a clasei politice în ansamblu. Cred cu tărie în principiul că integritatea şi profesionalismul oamenilor politici reprezintă cheia de boltă a unei schimbari majore de paradigmă în modul în care instrituţiile se raportează la cetăţean. Este unul dintre motivele pentru care m-am implicat activ în schimbarea legislatiei electorale şi a Legii partidelor.

Implicarea în educaţie, economie sau sănătate

Educaţia şi cercetarea au reprezentat pentru mine o prioritate. Am recunoscut atât performanţele sistemului, cât şi problemele acestuia. Proiectul meu de suflet rămâne însă “România educată”, o consultare amplă deschisă întregii societăţi. Au fost puse bazele unei viziuni şi a unei strategii pentru educaţia din România.

În plan economic, am cerut permanent politici economice responsabile, investiţii consistente şi constante, echilibre sănătoase şi prudenţă fiscal-bugetară. Când aceste 4 direcţii au fost ameninţate de decizii greşite, am acţionat în limitele constituţionale pentru a stopa derapajele.

În domeniul sănătăţii, am promovat în mod special educaţia pentru sănătate şi prevenţia, precum şi plasarea pacientului cu adevărat în centrul sistemului, valorizarea personalului medical şi, nu în ultimul rând, implementarea inovaţiei în medicină prin susţinerea conceptului de medicină personalizată.

Bilanţul detaliat pe fiecare domeniu poate fi consultat pe site-ul Preşedinţiei într-un document exhaustiv de peste 800 de pagini. Am ales să punem la dispoziţia opiniei publice acest document în format digital.”

Documentul integral menţionat de şeful statului poate fi descărcat şi de aici.