Iohannis: În zilele următoare o să anunț data referendumului

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că în zilele următoare va anunța data la care se va organiza referendumul pe care l-a inițiat pe tema luptei anticorupție.

"Acest referendum este necesar, de aceea am început demersul. Ce voi face o să vă spun în zilele următoare. Exact în zilele următoare o să vă spun când se convoacă referendumul", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că bugetul de stat pe anul 2017 este unul problematic şi riscant, punctând faptul că există riscul real să se depăşească deficitul de 3%.

"Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului înainte de a lua o decizie de promulgare sau retrimitere în Parlament. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate, pe de altă parte se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa-numitele credite de angajament (…) care vor apăsa asupra bugetelor. (…) Sunt îngrijorat'', a declarat şeful statului după întâlnirea avută la Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

Pe de altă parte, preşedintele Iohannis a declarat marţi că în zilele următoare va anunţa data la care se va organiza referendumul pe care l-a iniţiat pe tema luptei anticorupţie.

"Acest referendum este necesar, de aceea am început demersul. Ce voi face o să vă spun în zilele următoare. Exact în zilele următoare o să vă spun când se convoacă referendumul", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

AGERPRES