Potrivit The Daily Mail, Victor Spirescu a devenit foarte popular în România, iar printre multele mesaje primite de Anul Nou s-a numărat și unul de la însuși președintele României, Klaus Iohannis, care l-a felicitat pentru că a împlinit un an de când e în Marea Britanie.
Potrivit digi24.ro, Într-un interviu „care deschide ochii”, tabloidul The Daily Mail îl prezintă pe Victor Spirescu, primul român care a ajuns la Londra, anul trecut, când s-au ridicat restricțiile pe piața muncii. Dacă anul trecut tabloidele britanice îl priveau cu suspiciune, acum, Victor Spirescu este zugrăvit în cele mai favorabile culori. Cu atât mai mult cu cât declară sus și tare că nu are de gând să rămână în regat, contrazicând perspectiva unei „invazii” a imigranților români și bulgari, așa cum prognozau tabloidele britanice.
The Daily Mail reamintește condițiile în care a ajuns Victor Spirescu, anul trecut, la Londra și cum, spre surprinderea sa, a fost întâmpinat la aeroport de o armată de ziariști și chiar de un parlamentar britanic, devenind o mică celebritate a presei din regat.
„Nu avea nicio idee despre Marea Britanie sau despre ce se va întâmpla cu el. Asta a fost atunci. Acum, la un an de când a venit, Victor nu numai că a câștigat o mulțime de bani, dar a învățat multe despre cultura noastră – și nu tot ce a aflat îi place”, notează The Daily Mail.
„Și-a format opinii destul de ferme despre comportamentul nostru, care, subliniază el cu severitate, nu seamănă cu modul în care oamenii civilizați se comportă în București”, adaugă tabloidul.
Ca și Daily Telegraph cu câteva zile în urmă, și Daily Mail scrie că lucrurile au mers bine pentru Victor Spirescu. Acesta câștigă acum 250-300 de lire pe zi instalând conducte de ventilație în clădiri din Londra. Asta înseamnă că într-un an câștigă mai bine de 60.000 de lire, a făcut socoteala The Daily Mail.
Totuși, remarcă tabloidul, dacă cineva își imaginează că Victor Spirescu trăiește într-un apartament de lux, pe măsura câștigului, se înșeală. Împarte o casă cu alți șase conaționali, pentru care plătește chirie 600 de lire pe lună. Victor ocupă o cameră în care e un pat dublu, un dulap, o canapea la mâna a doua și un fotoliu. Victor are un plan: să câștige cât mai mulți bani și să plece naibii înapoi în România lui dragă, unde niciodată nu va mai fi nevoit să muncească, scrie The Daily Mail.
Mai multe detalii pe digi24.ro