Preşedintele Klaus Iohannis a criticat joi procedura de modificare a legilor justiţiei, despre care a afirmat că sunt "ciopârţite", potrivit Agerpres.
"Cu rezultate aproape de negative a reuşit ministrul Justiţiei să demonstreze că se poate şi mai netransparent, şi mai neclar, şi mai incert de până acum. Niciodată nu am avut până acum o astfel de procedură viciată de legiferare – un pachet de legi asumat de ministru, cerute avize, toate negative, nu se lasă ministrul şi se duce fără să aibă drept de iniţiativă legislativă în Parlament, îşi dă fizic proiectele din mână, parlamentari din Coaliţie iau aceste proiecte şi le prezintă ca şi cum le-ar fi creat acasă şi acum avem iniţiativă parlamentară. Aşa nu se legiferează. (…) Dacă ne uităm la conţinut, cu siguranţă unele prevederi (…) sunt bune, oportune şi necesare. Mă gândesc aici la a pune în acord cu decizii ale CCR, puneri în acord cu directive europene şi aşa mai departe, însă de la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a ciopârţi, ceea ce se întâmplă se pare acum, este cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem", a afirmat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a susţinut că este nevoie de o discuţie aprofundată în ceea ce priveşte pragul la abuzul în serviciu.
"Aud tot felul de teorii în spaţiul public şi nu pot să nu spun că mă tem şi aici de ciopârţiri a legislaţiei în vigoare. Mă gândesc la acel mult discutat prag. Nu cred că trebuie să existe un prag anume pentru a defini abuzul în serviciu. Un funcţionar sau un deputat poate să facă abuz serviciu şi contra intereselor publice şi aceasta este greu de cuantificat. Aici este nevoie de o discuţie aprofundată şi de bună credinţă. Or, clar, această bună credinţă este greu de găsit şi greu de văzut în toată dezbaterea din Parlament", a spus şeful statului.