Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

Moment rar de sinceritate din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului le-a cerut iertare românilor, în discursul susţinut înainte de Ziua Naţională.

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români, cu prilejul Zilei Naționale a României, să privească înapoi cu recunoștință la sacrificiile făcute pentru unitatea și suveranitatea țării, dar și înainte, către un viitor care să fie construit cu înțelepciune, subliniind că deciziile actuale vor influența generațiile viitoare și destinul național.

El a menționat că, pe parcursul mandatului său, România a început modernizarea armatei, aliniindu-se la procedurile NATO, și că țara și-a consolidat o reputație internațională solidă. În cele două mandate ale sale, România a jucat un rol important în Uniunea Europeană, implicându-se constant, și a susținut în permanență integrarea Republicii Moldova în UE.

Președintele a evidențiat importanța PNRR, subliniind că datorită acestui plan, România poate dezvolta infrastructura rutieră, școlile și spitalele, contribuind la progresul țării.

România, lovită de crize suprapuse. Iohannis admite că a făcut şi greşeli

Klaus Iohannis a afirmat că apărarea democrației și lupta pentru o justiție independentă au fost priorități constante ale mandatelor sale. De asemenea, finalizarea MCV a fost marcată drept un obiectiv semnificativ pentru România, indicând progresul realizat.

Iohannis a subliniat că, într-un context marcat de război la granițe și de crize suprapuse, un om de stat trebuie să ia decizii prioritare pentru binele țării.

La finalul mandatelor sale, el le-a mulțumit românilor din țară și din străinătate, recunoscând că a făcut greșeli, unele decizii luate nemulțumindu-i pe cetățeni.

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut iertare pentru eventualele nemulțumiri și a asigurat că toate eforturile sale au avut la bază identificarea celor mai bune soluții pentru securitatea și prosperitatea României.

Iată o parte din mesajul preşedintelui, transmis în urmă cu câteva minute

„Mâine este Ziua Naţională a României şi vă îndemn să privim înapoi cu recunoştinţă la sacrificiile şi lupta pentru unitatea şi suveranitatea noastră, dar şi înainte, către viitorul pe care să-l construim cu înţelepciune şi conştienţi că deciziile noastre de astăzi vor influenţa semnificativ viaţa generaţiilor viitoare şi destinul ţării noastre.

În mandatul pe care îl închei, România a început să-și modernizeze armata și este în strânsă legătură cu toate procedurile NATO.

România și-a construit o foarte bună reputație internațională.

În cele 2 mandate ale mele, România a avut un rol foarte important în UE, cu o implicare constantă, Republica Moldova este foarte aproape de UE. Totodată am susținut în permanent în cadrul Consiliului European.

Datorită implicării mele din ultimul mandat avem acel plan de mare amploare – PNRR. România își poate dezvolta infrastructura rutieră, școli și spitale, România se poate dezvolta.

Am pus la baza preocupărilor mele apărarea democrației. M-am angajat să lupt pentru o justiție independentă.

Finalizarea MCV, un important obiectiv al României a fost un moment semnificativ pentru noi toți și a însemnat un important progres făcut

Pentru un om de stat, dincolo de opțiunile sale personale, prioritar este să decidă astfel încât cu un război la graniță și cu crize suprapuse, important este să iei decizii prin care țara să se poată

Acum, la finalul celor 2 mandate, vreau să vă mulțumesc dragi români din țară și din străinătate. Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dvs v-am dezamăgit.

Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit şi pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor şi acţiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluţii pentru securitatea, bunăstarea şi prosperitatea României”, a afirmat sâmbătă, 30 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis.