Klaus Iohannis a precizat că rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii şi apărarea libertăţii” este mai important decât oricând, iar alianţa îşi dovedeşte caracterul indispensabil şi relevanţa
”Sărbătorim astăzi, 2 aprilie, Ziua NATO în România şi marcăm astfel aniversarea a 74 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. Totodată, se împlinesc 19 ani de când ţara noastră a devenit membru NATO şi drapelul românesc a fost arborat alături de cele ale Aliaţilor la Cartierul General din Bruxelles. Astăzi, când continentul european se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, generată de războiul ilegal şi nejustificat declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii şi apărarea libertăţii, a valorilor democratice comune, a securităţii şi a prosperităţii pentru membrii săi este mai important ca oricând. Alianţa îşi dovedeşte, încă o dată, caracterul indispensabil şi relevanţa absolută în planul securităţii, constituind unul dintre pilonii de bază pe care se fundamentează apărarea tuturor membrilor săi, inclusiv a României, alături de efortul nostru naţional”, a afirmat Klaus Iohannis, în mesajul transmis duminică.
Acesta a spus că, de la înfiinţarea sa, la 4 aprilie 1949, NATO s-a dovedit a fi ”cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, cu un rol determinant în asigurarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a independenţei statelor membre şi în apărarea ordinii internaţionale bazate pe reguli”.
”România a demonstrat că este un membru valoros şi responsabil al Alianţei, ataşat deplin principiilor şi valorilor euroatlantice pe care le apără şi le susţine, precum şi un important furnizor de securitate la nivel regional şi aliat. Aceste angajamente ale României sunt dovedite de atitudinea şi acţiunile noastre în actualul context de securitate. Prin implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, de anul trecut, România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istorie. Structurile multinaţionale operaţionalizate, alături de prezenţa militară aliată semnificativă dislocată pe teritoriul ţării noastre asigură o postură de descurajare şi apărare eficientă şi consolidată în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc Estic. Apreciem în mod deosebit contribuţiile Aliaţilor noştri la securitatea României, acestea constituind o expresie clară şi puternică a solidarităţii şi a coeziunii aliate, precum şi a capacităţii de apărare a NATO”, a adăugat Iohannis.
Președintele a precizat că România va continua să se implice activ şi să acţioneze cu consecvenţă în susţinerea intereselor noastre specifice, ca aliat riveran în regiunea Mării Negre, o zonă devenită de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică, aşa cum a fost recunoscută, ca urmare a demersurilor României, în cadrul Summitului de la Madrid.
”Reafirm, şi cu acest prilej, hotărârea României de a dezvolta, în continuare, cooperarea cu toţi Aliaţii, pentru a întări postura NATO de descurajare şi apărare în faţa provocărilor tot mai complexe din regiunea Mării Negre, în beneficiul comun al tuturor statelor membre. Summitul NATO care va avea loc anul acesta în iulie, la Vilnius, va reprezenta un moment deosebit de important, inclusiv din perspectiva accelerării procesului de consolidare şi adaptare a Alianţei la noile realităţi de securitate, a reconfirmării unităţii şi solidarităţii aliate şi a marcării progreselor în implementarea deciziilor aliate luate la Madrid. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a evidenţiat solidaritatea de neclintit a Alianţei şi unitatea de acţiune transatlantică în sprijinirea eforturilor legitime de autoapărare ale Ucrainei”, a arătat Iohannis.
România a sprijinit nemărginit Ucraina
El a afirmat că România a contribuit ”semnificativ, susţinut şi multidimensional” la eforturile aliate de sprijin încă de la declanşarea conflictului, sprijinind Ucraina şi refugiaţii de război ucraineni.
”Totodată, am oferit ajutor consistent Republicii Moldova pentru depăşirea situaţiilor de criză cauzate de acţiunile hibride ruse şi de consecinţele agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi creşterea rezilienţei acesteia. România va continua să aibă o contribuţie substanţială la apărarea colectivă a spaţiului euroatlantic şi la îmbunătăţirea capabilităţilor NATO prin implementarea deplină a tuturor deciziilor aliate, în conformitate cu direcţiile prevăzute de noul Concept Strategic. Vom rămâne implicaţi în misiunile şi angajamentele aliate, iar întărirea capacităţii de apărare naţională va continua să fie o prioritate a României, inclusiv prin alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare.
Totodată, vom promova consolidarea relaţiei transatlantice şi a parteneriatului strategic dintre NATO şi Uniunea Europeană, precum şi sprijinul pentru creşterea rezilienţei partenerilor din regiune, îndeosebi Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina. Acum, când securitatea Flancului Estic şi a regiunii Mării Negre, precum şi a întregului spaţiu euroatlantic se confruntă cu ameninţări severe, este necesar să menţinem solidaritatea şi unitatea de acţiune în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Trebuie să apărăm principiile şi valorile democratice care susţin dezvoltarea societăţii noastre şi care ne permit să construim un viitor prosper în pace şi securitate”, a conchis şeful statului.