Printre personalitățile care s-au grăbit să o felicite pe Halep se numără și președintele României, Klaus Iohannis. Acesta susține că victoria este una importantă nu doar pentru Halep ci pentru întreaga țară.
„Felicitări, Simona Halep pentru câștigarea turneului de Grand Slam de la Wimbledon! O victorie excepțională pentru tenisul românesc, pentru România!”, a scris Iohannis pe Facebook.
Mesajul președintelui urmărește astfel aceeași direcție ca cel transmis de Halep imediat după victoria din finala de la Wimbledon, când a declarat că, după acest meci, speră ca mii de copiii să fie convinși să se apuce de tenis și să încerce să-i depășească performanțele.