Iohannis: Monitorizarea procurorilor de către ministrul Justiţiei, un lucru foarte bun

Monitorizarea de către ministrul Justiţiei a activităţii procurorilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, DNA şi DIICOT este un lucru foarte bun, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

"Mi se pare un lucru foarte bun. Dacă citim cu atenţie Constituţia şi legile, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub ochiul ministrului Justiţiei. Ceea ce e un lucru bun şi chiar mă aştept de la ministrul Justiţiei să sprijine Ministerul Public, pe procurorul general, pe procurorul şef al DNA, pe procurorul şef al DIICOT", a afirmat Iohannis într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni. 

El a adăugat că o astfel de iniţiativă, anunţată miercuri de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este chiar în fişa postului acestuia. 

"Dacă lucrează împreună, în ceea ce am numit cooperare loială, Ministerul Justiţiei cu Ministerul Public, lucrurile pot merge numai înspre bine, altfel de la începutul anului, când au avut poziţii divergente în privinţa OUG 13", a adăugat şeful statului. 

Iohannis a subliniat că dacă ministrul Toader doreşte să monitorizeze activitatea procurorilor, are tot dreptul să o facă. 

"Sunt foarte mulţumit de activitatea procurorului general şi a DNA. Ministerul Public şi DNA îşi fac foarte bine treaba", a precizat el. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri că a realizat evaluarea şefilor Ministerului Public şi DNA "personal" şi "fără presiune sau ingerinţă" de la nimeni străin de Ministerul Justiţiei. 

De asemenea, a punctat el, nu este oportună, în acest moment, declanşarea procedurii de revocare a procurorului general şi a procurorului şef al DNA. 

"Eu, personal, am realizat evaluarea. Am realizat evaluarea fără niciun fel de presiune, fără niciun fel de ingerinţă, fără niciun fel de sugestie de la absolut nimeni străin de Ministerul Justiţiei, străin de mine. Nu am verificat soluţii din dosare pentru că nici nu ar fi fost posibil, procurorul are autoritatea să decidă în legătură cu soarta unei cauze penale", a precizat Toader într-o declaraţie susţinută la Ministerul Justiţiei.

AGERPRES