"Nu voi accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere, fără garantarea siguranţei totale pentru sănătatea oamenilor şi fără protejarea mediului înconjurător şi intereselor comunităţilor locale", a declarat Klaus Iohannis prin intermediul contului său de Facebook.
România s-a confruntat cu ample proteste legate de exploatarea resurselor naturale în două cazuri: gazele de şist şi Roşia Montană.
Roşia Montană
Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.
Deputaţii au adoptat raportul de respingere al proiectului de lege cu 302 voturi 'pentru', trei abţineri şi un vot 'împotrivă'.
Comisia specială pentru Roşia Montană a respins proiectul pe 12 noiembrie 2013.
Potrivit raportului, Comisia considera, la momentul respectiv, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România.
Gazele de şist
România se pare că nu dispune de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, premierul Victor Ponta.
El a susţinut declaraţia la Antena 3, după ce a arătat că România trebuie să fie independentă energetic şi să aibă propriile resurse off-shore şi convenţionale, iar moderatorul i-a propus ca "povestea cu gazele de şist" să fie amânată puţin, deoarece resursele existente în Marea Neagră asigură independenţa energetică a ţării pentru 30 ani, în timp ce gazele de şist reprezintă o temă controversată care aduce multe puncte defavorabile oricărui politician care o susţine.
"Oricum s-a amânat, pentru că…se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem. Nu cred că ne-am bătut pe ceva care exista", a spus Ponta, fără a dori să prezinte detalii, motivând că nu poate spune mai mult de atât.
Studiul Chevron pentru evaluarea potentialului de gaze de sist in Romania nu a fost inca finalizat, au declarat luni reprezentantii companiei, la o zi dupa ce premierul Ponta a afirmat ca se pare ca tara nu dispune de rezerve de gaze de sist si s-a batut, astfel, pe ceva ce nu are, relateaza Reuters