Premierul României sprijină decizia Curții Constituționale care îl obligă pe președinte să respecte Constituția ce prevede numirea miniștrilor interimari și de a asigura buna funcționare a acestora. De asemenea, Viorica Dăncilă îl acuză pe Iohannis de abuz, și îi cere să semneze decretele fără să mai aştepte publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.
„Fie că vorbim de rea-voință sau incompetență, decizia CCR spune astăzi întregii țări că președintele Iohannis a încălcat Constituția!
Răspunsul CCR de astăzi arată foarte clar abuzul președintelui Iohannis în ceea ce privește refuzul de a numi miniștrii interimari și a asigura funcționarea ministerelor Energiei, Mediului și relației cu Parlamentul. Așa cum am spus încă de săptămâna trecută, șeful statului a încălcat Constituția cu cinism și nepăsare, generând un blocaj guvernamental și întârzieri în acordarea drepturilor românilor care lucrează în aceste ministere.
Decizia CCR îl obligă totodată pe președinte să semneze decretele de revocare a miniștrilor remaniați și să motiveze respingerea noilor miniștri propuși, motivare pe care nu am primit-o niciodată din partea președintelui Iohannis, așa cum era firesc în cazul unui asemenea gest.
Așteptăm ca președintele să semneze de îndată decretele și să își îndeplinească atribuțiile respectând Constituția pe care, în ultima perioadă, a călcat-o în picioare în mod conștient! Îi cer președintelui Iohannis să nu se mai joace cu legea fundamentală și cu soarta românilor. Este periculos pentru democrație și pentru stabilitatea țării să avem la Cotroceni un candidat lipsit de respect pentru lege și de responsabilitate pentru soarta românilor.
Așa cum am mai spus de nenumărate ori, vom merge în Parlament cu o nouă propunere de guvern pentru care vom cere un vot de încredere. Am arătat că avem o majoritate confirmată și nu ne temem de acest vot. Noi suntem singurii care și-au asumat responsabilitatea continuării guvernării, la care nu vom renunța indiferent de amenințările goale, de atacurile disperate și piedicile opoziției”, scrie Viorica Dăncilă pe Facebook.
Judecătorii CCR au constatat că Președintele României nu și-a executat în mod corect decizia de revocare, iar astfel șeful statului este obligat să îi revoce pe miniștrii demiși, și să numească interimarii.
În ceea ce privește revocarea, șeful statului trebuie să semneze pentru eliberarea din funcția Anei Birchall din funcția de ministrul al Justiției, în contextul în care aceasta fusese propusă ca vicepremier pentru parteneriate strategice de către premier.